Abuzul în serviciu, prevăzut la art. 297 alin. (1) C. pen. – abrogat?

658x0_banii

 

1. Conținutul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu încalcă principiul legalității incriminării, fiind lipsit de claritate și predictibilitate

Definiția infracțiunii arătată la art. 297 alin. (1), așa cum a fost formulată în noul Cod penal[1], are un caracter foarte general[2], permițând aplicarea de sancțiuni penale pentru oricare din miile de încălcări zilnice ale atribuțiilor de serviciu, în diferite domenii de activitate (dacă se produc urmările prevăzute în norma de incriminare).

Întrucât conținutul juridic al acestei infracțiuni este vag, imprecis, putând fi interpretat discriminatoriu, s-a încălcat una din regulile principiului legalității incriminării (nullum crimen sine legea certa), respectiv cerința ca normele de incriminare să fie bine determinate și predictibile, astfel încât să se asigure o bună cunoaștere și respectare a lor, atât de către destinatari, cât și de către organele judiciare[3].

În absența unor condiții clare de existență a ilicitului penal, care trebuiau să fie prevăzute expres în norma de incriminare, a rămas la aprecierea fiecărui organ judiciar să aleagă – ca un veritabil legiuitor – care din multitudinea de fapte ar realiza conținutul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu, după concepții și criterii personale, astfel că numeroase încălcări grave au rămas necercetate, în timp ce pentru altele, cu un pericol social redus (rezultate din exercitarea cu bună-credință a atribuțiilor de serviciu, chiar și deficitară, ori care au urmări minore, putând să antreneze numai răspunderea materială ori să fie sancționate ca abateri disciplinare, contravenții etc.), s-au aplicat pedepse, uneori destul de severe.

2. Deciziile Curții Constituționale nu au aplicabilitate directă în practică, întrucât nu pot să realizeze o interpretare legală obligatorie pentru organele judiciare ori să modifice direct conținutul legilor penale, ci se adresează organelor legislative pentru înlăturarea aspectelor de neconstituționalitate

Prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale se statuează că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituționale în măsura în care, prin sintagma ”îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege ”îndeplinește prin încălcarea legii”; de asemenea, pentru existența infracțiunii ar fi necesar să se stabilească atât un prag valoric minim al prejudiciului creat, cât și gravitatea atingerii aduse drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate.

Pornindu-se de la modul de redactare a Deciziei (nu se indică direct pentru ce motive conținutul infracțiunii este neconstituțional, ci cum trebuie să arate pentru a fi constituțional) a fost emisă teoria potrivit căreia această decizie ar interpreta norma de incriminare, reducându-i sfera de aplicare. Ca urmare, factorii responsabili au concluzionat că nu se mai impune intervenția legiuitorului pentru înlăturarea aspectelor de neconstituționalitate și că art. 297 alin. (1) C. pen. poate să fie aplicat în continuare de către organele judiciare, care trebuie să aibă însă în vedere ”modificările” și sau/ ”interpretarea” Curții Constituționale.

Dacă este supusă unei analize atente, prin prisma Constituției, a reglementărilor și principiilor fundamentale de drept (în special ale dreptului penal), această opinie este criticabilă, fiind greu de găsit argumente pertinente și în limitele legii, pentru susținerea sa.

Astfel, din cuprinsul art. 146 al Constituției României reiese clar că în atribuțiile Curții Constituționale nu intră adoptarea, modificarea ori interpretarea autentică a legilor, aceasta având numai rolul de a decide dacă dispozițiile legale sunt sau nu constituționale.

De altfel, în doctrină[4] se arată că interpretarea oficială legală a oricărei norme juridice se realizează numai de către organul legiuitor care a adoptat actul normativ; în acesta se va îngloba norma de interpretare, care face corp comun cu norma interpretată, având astfel caracter retroactiv. Dacă interpretarea legală are caracter general-obligatoriu, interpretarea oficială cazuală, efectuată de către organele judiciare, are caracter obligatoriu numai pentru cauza dedusă soluționării, nu și pentru alte cazuri.

La fel, în domeniul dreptului penal, interpretarea legală este efectuată numai de către organul care a adoptat norma interpretată[5], iar norma de interpretare face corp comun cu cea interpretată, aplicându-se retroactiv, pentru toate faptele săvârșite, de la data adoptării actului normativ inițial (spre deosebire de orice decizie a Curții Constituționale, care se aplică numai pentru viitor – art. 147 alin. (4) din Constituție).

Din cele prezentate rezultă, cu certitudine, că interpretarea oficială legală a normelor penale nu se poate realiza în niciun caz de către Curtea Constituțională, care nu este autoritate legiuitoare, ci numai de către organul legiuitor care a adoptat norma juridică interpretată.

Curtea Constituțională nu este nici organ de aplicare a legii, astfel că nu are atribuții de a realiza interpretarea oficială cazuală, dar nici interpretarea judiciară cu caracter general-obligatoriu pentru toate instanțele, în vederea aplicării unitare a legii penale pe viitor – sarcină care revine în mod exclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituție, cât și art. 471 și urm. C. pr. pen[6].

Deciziile Curții Constituționale se adresează direct numai organelor legiuitoare, care trebuie să înlăture aspectele de neconstituționalitate din cuprinsul unor norme juridice; Curtea nu poate să adopte legi, să le modifice direct, ori să emită decizii de interpretare a legii, așa cum rezultă expres din conținutul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, completată prin Legea nr. 138/1997: ”Curtea Constituțională se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției”.

Astfel, Curtea Constituțională, nefiind organ legiuitor, nu poate să modifice conținutul juridic al art. 297 alin. (1) C. pen. (restrângând sfera de aplicare) și nu are abilitarea legală să impună o anumită interpretare pentru organele judiciare, a dispozițiilor acestei norme de incriminare.

Procedând la analizarea scopului Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, prin prisma celor arătate mai sus, rezultă cu certitudine că indicația privind modul în care trebuie înțeleasă sintagma privind neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, din conținutul juridic al infracțiunii de abuz în serviciu se adresează organului legiuitor (la fel ca și mențiunile privind pragul minim al prejudiciului ori gravitatea încălcării drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate), pentru a înlătura elementele de neconstituționalitate.

Chiar dacă am face abstracție de principiile fundamentale de drept, de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și de toate celelalte prevederi legale specifice și am accepta că, prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a modificat, în locul legiuitorului, conținutul art. 297 alin. (1) C. pen., în sensul restrângerii sferei de aplicare (ori a realizat o interpretare general-obligatorie a incriminării respective, în locul ÎCCJ), instanțele de judecată tot nu ar putea să soluționeze cauzele care au un asemenea obiect, întrucât nu numai că nu pot să legifereze, substituindu-se (și ele) organului legiuitor în ce privește stabilirea pragului minim al prejudiciului sau a gravității atingerilor aduse drepturilor sau intereselor persoanelor vătămate, dar, chiar dacă s-ar accepta și posibilitatea acestei substituiri, ar fi imposibil să se formeze o practică unitară în materie, creându-se haos judiciar, discriminări – generate de multiplele ”conținuturi juridice” ale infracțiunii de abuz în serviciu, prefigurate de fiecare din organele judiciare, care vor putea stabili propriile ”praguri”.

3. Art. 297 alin. (1) C. pen. a fost abrogat și nu mai poate fi aplicat pentru nicio faptă aflată în lucru ori care se va comite până la adoptarea altor reglementări în materie

Din cuprinsul art. 147 alin. (1) al Constituției[7] rezultă că realitatea nu poate fi alta decât că art. 197 alin. (1) C. pen. a fost abrogat.

Astfel, potrivit acestei norme, timp de 45 zile de la publicarea Deciziei nr. 405/2014, aplicarea art. 297 alin. (1) C. pen. a fost suspendată (ceea ce este, de altfel, logic, întrucât o dispoziție neconstituțională, chiar și parțial, nu poate fi aplicată, fără a se încălca principiile fundamentale ale statului de drept).

Conform aceleiași norme, dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. și-au încetat efectele juridice la data de 22 august 2016, această infracțiune fiind astfel abrogată, întrucât în cele 45 de zile organul legiuitor nu a pus în acord reglementările neconstituționale cu prevederile Constituției. Referitor la această chestiune, distinsul profesor Constantin Mitrache arată: ”Abrogarea unei norme penale dintr-o lege (abrogare parțială) poate surveni și ca efect al declarării acesteia ca neconstituțională de către Curtea Constituțională. Declararea ca neconstituțională a unei norme penale și publicarea deciziei Curții în Monitorul Oficial are ca efect suspendarea normei și abrogarea acesteia după 45 de zile, dacă în acest interval Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu intervin și nu pun de acord norma declarată neconstituțională cu dispozițiile Constituției”[8].

Dacă se acceptă această realitate, rezultă că abrogarea ar avea ca efect înlăturarea răspunderii penale pentru toate faptele săvârșite anterior, cât și ulterior, până la adoptarea unei eventuale noi incriminări, cu excepția faptelor care pot fi încadrate în alte incriminări subsidiare, în vigoare. În acest sens, în literatura juridică de specialitate[9] se arată că: ”Nu se poate pune semnul egalității între abrogarea unei norme care prevede o faptă ca infracțiune și dezincriminarea acelei fapte, fiindcă este posibil ca incriminarea faptei să continue printr-un alt text de lege, care existase paralel cu dispoziția abrogată, care avea caracter de lege generală”.

În perioada de 45 zile cât a fost suspendată aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. pen., această incriminare era încă în vigoare, astfel că, dacă în acest interval se adopta un act normativ de către legiuitor, prin care se înlăturau aspectele de neconstituționalitate, atunci abrogarea primei reglementări se producea la data intrării în vigoare a celei de-a doua, urmând să se aplice legea mai favorabilă – ceea ce ar fi avut ca efect înlăturarea răspunderii penale numai pentru faptele care nu-și mai găseau corespondent în noua reglementare.

4. Sinuozități ivite în practica organelor judiciare

– Se pare că, în practică există unele tendințe de a considera – în dezacord cu soluția de abrogare documentată – că art. 297 alin. (1) C. pen. este încă în vigoare și că pot fi instrumentate în continuare dosare având ca obiect faptele care s-ar încadra în conținutul juridic al acestei norme de incriminare (corectat sau nu cu Decizia C.C. nr. 405/2016).

La baza acestei orientări nu ar putea să existe vreun interes, întrucât, aflându-ne într-un stat de drept, politica penală este o componentă a politicii generale a statului, care este stabilită de alte organe, iar adoptarea, modificarea și interpretarea general-obligatorie a normelor juridice penale nu se realizează de către Curtea Constituțională, ci numai de către autoritatea legiuitoare.

Poate că, pentru a nu se produce unele perturbări în activitatea organelor de aplicare a legii, ar fi de preferat ca art. 297 alin. (1) C. pen. să fi rămas în vigoare, dar, în același timp să se fi acționat la timp de către organul legiuitor pentru corectarea conținutului juridic, astfel încât acesta să fie bine determinat, creându-se astfel posibilități pentru o mai bună cunoaștere și respectare a sa de către destinatari și organele judiciare.

Așa cum am văzut însă, dacă am aplica în continuare această incriminare, considerând-o în vigoare, ne-am situa categoric în afara principiului legalității incriminării și s-ar încălca grav – pe lângă reglementările arătate – și dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia ”În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Încălcarea legii s-ar produce și dacă s-ar încerca obținerea, din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, contrar competenței sale, a unei decizii (conform art. 471 și urm. C. pr. pen) pentru readucerea la viață a acestei incriminări abrogate, întrucât asemenea decizii au rolul de a realiza o interpretare general-obligatorie numai pentru dispozițiile legale în vigoare, în vederea aplicării unitare, nicidecum să interpreteze o dispoziție legală deja abrogată și, în același timp, o decizie a Curții Constituționale – care, sub nicio formă, nu poate fi analizată și reinterpretată de o instanță de judecată.

Oricum, chiar dacă s-ar obține, această decizie nu ar fi de natură să creeze o practică unitară, nediscriminatorie, întrucât este foarte probabil ca unele instanțe să nu-i dea curs, din cauză că ea nu poate avea caracter obligatoriu, fiind dispusă cu încălcarea legii și a principiilor constituționale.

– Ca alternativă, există posibilitatea să recunoaștem ceea ce este evident – că art. 297 alin. (1) C. pen. este abrogat – din cauză că a fost conceput necorespunzător de la început, iar apoi nu au fost luate măsuri legislative la timp, conform Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale.

Și în această ipoteză, unele persoane vor răspunde, eventual, pentru infracțiuni subsidiare ori pentru diverse fapte săvârșite în concurs cu cele de ”abuz”; altele nu vor răspunde penal (probabil cele mai puțin periculoase, pentru că nu au săvârșit și fapte de corupție sau alte infracțiuni, care să rămână sancționabile). Tot atât de adevărat poate să fie însă și faptul că parte din persoanele care ”scapă” de răspundere, nu săvârșiseră fapte care să prezinte pericolul social specific infracțiunii, ci acționaseră cu bună-credință, ori aplicând neconform reglementările interpretabile din domeniile de activitate unde s-au comis faptele ș.a.; acesta ar fi, totuși, punctul pozitiv al abrogării, întrucât se spune că, mai bine scapă 10 persoane vinovate, decât să fie condamnată una nevinovată – pentru orice om nevinovat, o pedeapsă necuvenită echivalând cu un destin distrus pe nedrept.

Sub imperativul respectării principiului separației puterilor în stat, organele judiciare trebuie să acționeze, în întreaga activitate pentru creșterea prestigiului propriilor instituții, aplicând legea în vigoare corect, în litera și spiritul ei, conform cu voința legiuitorului, fără a se lăsa seduse de imperativele conștiinței de a sancționa până la capăt persoanele cercetate, chiar prin aplicarea unor reglementări deja abrogate.

Divagând pe această temă, am putea spune că, de multe ori nu suntem mulțumiți pentru faptul că unele activități grave nu sunt incriminate încă (mai ales în sectoarele noi de activitate), că unele norme de incriminare au fost abrogate de legiuitor, că multe fapte penale nu au fost cercetate (sesizate), că mulți inculpați cercetați au scăpat de răspundere penală din motive obiective ori subiective, că unele infracțiuni au fost dezincriminate pentru scurt timp (ex. bancruta frauduloasă) și apoi reincriminate, nemaifiind sancționate toate faptele comise până la noua incriminare etc.

În condițiile unei activități legislative deficitare și incoerente, creșterea respectului și consolidarea forței organelor judiciare își vor avea permanent izvoarele în aplicarea legii cu onestitate, în mod egal și echitabil pentru toți, chiar dacă există denunțuri sau autodenunțuri (mai vechi sau mai noi), analizând totul cu multă rațiune și echilibru, indiferent de propriile credințe politice, morale etc. sau de standardele axiologice referitoare la conținutul unor legi ori sentințe, care eventual pot fi analizate în materiale științifice spre a fi luate în considerare, uneori, pentru perfecționarea legislației ori a jurisprudenței.

5. Cum trebuie procedat în viitor pentru perfecționarea legislației în domeniu?

Indiferent dacă se acceptă sau nu ideea că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt deja abrogate, este imperios necesar să se acționeze urgent pentru adoptarea de noi reglementări, complete, care să respecte întocmai principiul legalității incriminării, realizându-se delimitarea de către legiuitor a ilicitului penal, de faptele care pot fi de competența altor organe, astfel încât să se poată acționa cu rezultate bune împotriva încălcărilor grave ale atribuțiilor de serviciu.

a) Considerăm că o nouă incriminare cu caracter general nu ar reuși să determine cu exactitate ce fapte pot să fie sancționate penal (și care nu), chiar dacă s-ar respecta întrutotul decizia Curții Constituționale – în principal din cauză că, practic, nu se poate construi o definiție clară, bine determinată și (în același timp) atotcuprinzătoare a infracțiunii de abuz în serviciu, care să fie valabilă pentru toate sferele de activitate și pentru toate categoriile de funcționari publici ori alți salariați, întrucât în societate există o multitudine de instituții, entități economice, organe etc., care realizează activități diverse, deosebite de la un domeniu la altul.

Sancționarea numai a faptelor prin care se încalcă orice lege primară nu reprezintă o soluție fără cusur, întrucât unele din aceste încălcări nu prezintă pericolul social specific infracțiunii, din cauză că s-a acționat cu bună-credință, printr-o interpretare greșită ori diferită de cea a organelor judiciare a unor reglementări administrative neclare etc. De asemenea, încălcarea reglementărilor secundare, care sunt adoptate în conformitate cu legile primare și pentru aplicarea acestora, fără să le exceadă –nu poate fi scoasă întotdeauna în afara ilicitului penal, întrucât de multe ori încălcarea, cu rea-credință, a unei îndatoriri înscrise, spre exemplu, într-un regulament intern, poate genera consecințe deosebit de grave, pericolul social produs fiind specific infracțiunii.

În acest sens, eminentul profesor George Antoniu preciza: ”Experiența a arătat că nu se poate renunța ca anumite elemente constitutive ale normei de incriminare să fie clarificate pe baza unor acte normative inferioare legii… De asemenea, prevederile referitoare la exercitarea fără drept a unei profesii sau activități (art. 348 C. pen.) se întregesc cu actele normative de drept administrativ, care reglementează exercitarea unei profesii sau meserii și care se referă la legea penală pentru a sancționa nerespectarea condițiilor de exercitare ale profesiei sau meseriei. Referirea la aceste acte inferioare legii este absolut necesară, ca o completare de ordin tehnic a normei de incriminare”[10].

În concluzie, dacă se optează (chiar și tardiv) pentru adoptarea unei incriminări cu caracter general – după modelul incriminării inițiale, prevăzute la art. 297 alin. (1) C. pen. și cu respectarea Deciziei Curții Constituționale – s-ar reduce sfera ilicitului penal, fără să se rezolve însă problemele privind claritatea și previzibilitatea incriminării, precum și separarea ilicitului penal de faptele care pot să antreneze răspunderea contravențională, disciplinară etc., persistând astfel premisele unor practici neunitare, subiective și chiar discriminatorii, prin sancționarea anumitor fapte minore ca infracțiuni, în timp ce altele grave pot să nu fie cercetate.

Pentru a se atenua consecințele negative relevate, apreciem că, ceea ce ar trebui să contureze conținutul juridic al unei eventuale infracțiunii generale a abuzului în serviciu ar fi, în mod deosebit, intenția frauduloasă, reaua-credință a autorului, rezultând din mijloacele, metodele, manoperele dolosive folosite – indiferent de natura actului normativ care reglementează atribuțiile de serviciu încălcate.

b) Rezolvarea, care considerăm că ar asigura claritatea și predictibilitatea reglementărilor, înlăturând posibilitatea arbitrarului, subiectivismului și, implicit, practica neunitară, ar fi incriminarea faptelor periculoase, separat pentru fiecare domeniu de activitate (unde nu există asemenea incriminări), după modelul normelor de incriminare deja adoptate, cum ar fi, spre exemplu, art. 295, art. 296 sau art. 321 C. pen., ori art. 264 și art. 265 din Codul muncii[11]; de preferat ar fi ca aceste reglementări să fie cuprinse în legi speciale, întrucât astfel s-ar permite o mai bună cunoaștere și respectare – de către funcționarii publici și ceilalți salariați, în exercitarea atribuțiilor de serviciu – a normelor de incriminare, prin corelarea lor cu celelalte dispoziții cuprinse în respectivele acte normative.

În concluzie, pornind de la realitatea abrogării art. 297 alin (1) C. pen.[12], apreciem că se impune concentrarea tuturor eforturilor în vederea adoptării urgente de reglementări clare, bine determinate, privind sancționarea faptelor grave care se comit în diferitele domenii de activitate, prin încălcarea, cu rea-credință, prin mijloace frauduloase, a atribuțiilor de serviciu.

Chiar dacă pe moment abrogarea art. 297 alin. (1) C. pen. ar fi considerată o ”pierdere” (minoră, comparativ cu cifra neagră a criminalității), în viitor, prin îmbunătățirea reglementărilor din domeniu, câștigul pentru consolidarea statului de drept poate fi mai mare, întrucât s-ar crea premisele necesare pentru creșterea eficienței actului de justiție și prevenirea erorilor judiciare, eliminându-se și controversele existente – toate acestea fiind de natură să ducă la creșterea prestigiului și forței justiției.

Aceleași considerente pot fi avute în vedere pentru reformularea conținutului juridic al infracțiunii de neglijență în serviciu (care nu a fost abrogată), urmând să fie sancționate numai faptele care au la bază o culpă gravă și care produc consecințe deosebit de dăunătoare – fiind necesară chiar stabilirea unui prag valoric.



[1] Art. 297 alin. (1) are următorul conținut: ”Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
[2] G. Paraschiv, Explicațiile Noului Cod penalVol. IV (coord. G. Antoniu/T. Toader), Editura Universul Juridic, București, 2015, pp. 323, 324.
[3] G. Antoniu, Explicațiile Noului Cod penalVol. I (coord. G. Antoniu/T. Toader), op. cit, p. 35 și urm.
[4] Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2002, pp. 240, 241; Ion Craiovan, Tratat elementar de teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, București, 2001, pp. 276, 277.
[5] Costică Bulai, Manual de drept penal, Ed. All, București, 1997 , p. 83.
[6] Reglementările indicate conferă posibilitatea interpretării de către ÎCCJ, a dispozițiilor legale (penale) care se aplică neunitar, pentru a se identifica voința reală a legiuitorului, fără să verifice constituționalitatea legilor analizate și fără să impună eventuale modificări legislative pentru normele analizate.
[7] Art. 147 alin. (1) din Constituție stipulează: ”Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.”
[8] Constantin Mitrache, Explicațiile Noului Cod penalVol. I, op. cit, p. 60.
[9] Ibidem.
[10] George Antoniu, op. cit., pp. 41, 42.
[11] Există zeci de incriminări bine determinate, în Codul penal și în alte legi care reglementează anumite domenii de activitate, ce sancționează penal fapte grave, comise prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, prin mijloace specifice.
[12] Chiar dacă există încă opinii potrivit cărora abrogarea nu ar fi intervenit, aceasta reprezintă oricum o necesitate urgentă pentru viitor.


Conf. univ. dr. Gavril Paraschiv

Pentru mai multa informare , sutiaditi  JURIDICE.ro

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s